Calmul, față în față cu negarea, agresivitatea și sfidarea. Cam așa poate fi rezumată confruntarea TV Iohannis-Ponta.
Am aflat de la un premier livid că nu se simte cu nimic vinovat pentru dezastrul votului din diaspora. Că situația din țară este mirifică, chiar dacă nimeni, în afară de el, nu-și dă seama unde stau ascunse bunăstarea și creșterea economică. Am văzut un candidat care căuta înfricoșat cifre într-un vraf de fițuici pe care moderatorul s-a făcut că nu le vede, în plin examen pentru prezidențiale.
De partea cealaltă, Iohannis a demonstrat că știe să vorbească cu substanță și la obiect atunci când trebuie. Astfel, a oferit României o soluție convingătoare față de fanfaronada pontistă: o seriozitate de nezdruncinat.